De-atâta timp cer marea libertate
Şi ştiu că vine, vine, e pe drum,
Am înţeles că doar făcând pe toate
Îmi poate fi şi n-am s-o pierd în fum.
Şi cer de-atâta timp să se dezlege
Ce e legat acolo ori aici,
Şi să-mi fiu slugă mie când sunt rege,
Să nu mai simt ca sunt ca un arici.
Pe praguri stau, cu calm, în aşteptare,
Când vreau ceva privirea mi-o ridic,
N-am timp, dar dacă ard de nerăbdare
De mine fug şi viaţa mi-o complic.
Chiar pot să număr, zile sunt, nu multe...
E timpul lor, n-am cum să le grăbesc,
Îi rog, de ajutor, să mă asculte
Pe cei ce libertatea mi-o doresc.
Sunt fapte de făcut... De nu-s făcute
Mă-ntorc din drum că nu am cum să plec,
N-am cum să mint că toate sunt văzute,
De prag nu pot decât iubind să trec.
Aş vrea să fiu ferit de toate-acestea
Dar, cum nu sunt, îl rog să-mi dea un drum,
Şi-astept o clipă când veni-va vestea
Că pot pleca şi liber sunt de-acum.
E firea mea să lupt de simt că ura
Împinge munţii să-i coboare-n văi,
Şi am să lupt cu cei ce-ntrec măsura,
Cerându-mi să m-abat pe alte căi.
De-atâta timp cer marea libertate,
Ca liber să fiu eu liberator,
Dator mai sunt cu doar câteva fapte,
Nu mă opriţi! Nu pot să plec dator!
Mă rog de voi, cei dragi, ce îmi ştiu zisa,
Să facem ce mai este de făcut,
Vreau libertate... Ştiti... Doar ea-i premiza
Că nu-mi întorc privirea spre trecut.
O vreau şi pentru voi şi pentru mine,
Oricine şi oricum ne-ar fi legat,
Vă vreţi voi bine... Mie îmi vreau bine,
Cu ură facem rău... Şi e păcat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu