Oricâte poveşti mi s-ar spune,
Rămân cu-nţelesul întreg,
Eu nodul nu-l tai, ci-l dezleg,
Urmează şi vremuri mai bune!
Iar unii îmi spun că-i aiurea,
Legatul se face pe veci,
Sunt nopţile scurte şi reci,
Iar ziua se-aprinde pădurea.
Şi-i vremea când toate se-ntâmplă,
Când suflete mor sau decad,
Când apele fug de-al lor val
Şi-nfipte-s cuţite în tâmple.
E grea, tot mai grea aşteptarea
Când totul devine-nţeles,
Când viaţa e parcă-n regres,
Dorită fiind răzbunarea.
Mi-aduc în prezent amintirea
Absurdele fapte de azi
Şi-mi spun: “Eşti absurd de-ai să cazi!
Căderea nu-ţi e împlinirea!”
Departe de-aş fi ar fi bine,
Aproape de stau fac prăpăd,
Mi-i dat să spun tot, să prevăd
Că unii-şi doresc să dezbine.
Eu nu mai pot azi fi departe,
E lupta prea mare, e-n toi,
Spun unii c-ar fi chiar război,
Eu ştiu că ei merg înspre moarte.
Şi orice ar fi şi s-ar spune
Acum am curaj, nu mă tem,
De vorba ce parcă-i blestem
Când ard şi devin un tăciune.
Iar lumea trăieşte-n dileme,
În ură, desfrâu şi păcat,
Cuvântul degeaba e dat,
Şi nimeni nu-şi face probleme...
Eu trec spre plecarea-mi normală...
Nicicui nu mai dau socoteală...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu